„ANTI-MODERNUL” *

Căci Pe”guy pune preţ deosebit pe realitate. Aici „misticiştii' Jnu şi-au dat seama că drumurile lor se despart. Ei vor să convingă oamenii că perfecţionarea lumii nu are rost. Pentru Pdguy însă credinţa era un imbold către progres. Ideea voia s-o ducă la acţiune. Dreptatea voia s-o realizeze aici. Faptelor le da toată însemnătatea. Les cites charnelles sunt oraşele, ţările, instituţiunile şi căminele noastre lumeşti. Discuţiile şi luptele noastre, în jurul lor, sunt importante, dacă sunt drepte sunt şi ^sfinte. Pe aceste aşezări lumeşti ale noastre vrea Peguy să le ducă ^spre mai bine, pentru ele merită să te jertfeşti:

Heureux ceux qui sont morts pour la terre charnellc * Mais pourvu que ce făt dans une juste guerre

Heureux ceux qui sont morts d'une mort solennelle.; Heureux ceux qui sont morts dans les grandes batailles.

Heureux ceux qui sont morts pour les cităs charnelles Car elles sont le corps de la cite de Dieu

Heureux ceux qui son morts dans cet embrassement Dans l'âternel bonheur et le terrestre aveu.

Hfr»: Aceste versuri arată că Peguy socotea lealitatea şi dreptatea indisolubil legate. Lua în serios, foarte în serios, rosturile şi treburile lumeşti. Nici o falsă indiferenţă, nici o apăsare interesantă la el. Când întâmplarea i-a pus în faţă o cauză lumească, Peguy s-a aruncat cu trup şi suflet de partea dreptăţii. Cauza a constituit pentru el aventura cea mare, aceea pe care o întâlnim în cel mai bun caz o dată în viaţă. Ea a fost pasiunea cea mai covârşitoare care 1-a mistuit vreodată. La ea avea să ţină mai mult ca la orice. în legătură cu ea, referindu-se la un trecut permanentizat, avea să judece totul, oamenii şi lucrurile. La ea se gândea mereu ca la cea mai bună faptă a vieţii lui, ca la cea mai nobilă. Despre ea vorbea cu mândrie şi nu se sfia să declare, pe el şi pe cei ce fuseseră lângă el, admirabili şi eroici. (Notre jeunesse e o laudă de sine, dar atât de convinsă, de măreaţă şi de îndreptăţită, încât nu-i poţi rezista). Aventura aceea are un nume, cauza aceea e cunoscută: aventura aceea solemnă, cauza aceea minunată şi reală se cheamă afacerea Dreyfus.

A spune că Pe”guy a fost dreyfusard e prea puţin. Că a scris, că a lucrat, că a luptat şi s-a bătut e evident. Dar au făcut-o atâţia. Peguy a făcut mai mult. în librăria Bellais prietenii Herr, Monod, Ch. Andler, Leon Blum, E. Burii, Ed. Berth şi Longuet au putut vedea un om care se confunda cu procesul lui Dreyfus. Zola, aruncându-se în vâltoare, îşi sacrifica, fireşte, timpul, îşi risca situaţia, îşi compromitea confortul. Peguy era tânăr şi necunoscut, n-avea ce pierde; dar aducea ca aport însăşi fiinţa lui gânditoare şi pasionată. Niciodată Pe”guy n-a putut uita afacerea Dreyfus; ar fi vrut s-o continue, s-o păstreze în stadiul ei ideal de dezbatere platonică. Când a luat sfârşit, Peguy s-a trezit nemulţumit: cu violenţă şi ciudă s-a pornit împotriva tovarăşilor de ieri şi a cerut Statului francez să vină în strada Sorbonnei să continue discuţia filosofică. Ceea ce neîntâmplându-se, Pe”guy a condamnat Statul francez sub forma lui parlamentară şi învăţământul sub forma lui sorbonnardă.

Aici l-au îmbrăţişat adversarii republicii, miraţi şi fericiţi că-1 pot găsi în calea lor. Uitau doar că Peguy critica pentru că voia mai mult, nicidecum fiindcă dorea să meargă înapoi. Afacerea Dreyfus era pentru el un început, primul pas înspre revoluţia pură. Pauzele şi ezitările politicii îl exasperau. Dar pe când el cerea urmaşilor Ioanei d'Arc să realizeze societatea dreaptă în care „raţiunea Stat” şi pragmatismul politic să nu mai poată justifica executarea unui nevinovat, exploatatorii firmei Peguy cereau aceloraşi Francezi să aprobe închinarea ţării către Germania şi restabilirea unui sistem social şi politic foarte | asemănător celui al veacului al XV-lea.

Pe aşa-zisul lor patron spiritual l-au aşezat în fruntea mişcării antimoderne, care urmărea să şteargă dintr-odată câteva veacuri de progres moral, cultural şi material. S-au folosit de nefericita lui teorie a „moralei de bandă”. Peguy a expus-o cu intenţii bune, el omul cumsecade; dar expresia aceasta a moralei de bandă a devenit nucleul imoralismului politic şi baza tuturor concepţiilor fasciste. Cu toată această potrivire, Pe”guy a fost greşit ales ca patron al imoraliştilor politici. Sau măcar al acelor moderaţi abili care, lucrând în fond pentru trădare şi reacţiune, au ştiut să salveze aparenţele şi să înşele pe oamenii de bună credinţă care nu văd prea departe. Oricât ar încerca toţi, nu-1 pot face pe Pe”guy să facă ceea ce n-a făcut: şi să scrie ceea ce n-a scris. Pe ofiţerul care a murit de gloanţe germane, pe apărătorul lui Dreyfus, pe slujitorul Republicii socialiste universale e greu să-1 transporţi la Vichy. Sau măcar într-o liniştită vilă rezervată la versailles.

Dar vâlva creată postum în jurul lui Peguy a slujit operei lui. îa poate duce la o cunoaştere mai exactă şi mai dreaptă a acestui jstilist desigur obositor dar minunat (despre ale cărui repetiţii Riviere spunea că reamintesc pe Bach), a acestui poet mare, a acestui pamfletar de talent covârşitor (deşi neexploatat), a icestui om sincer şi cinstit, care chiar când greşeşte sau se află? poziţii care nu sunt ale cititorului, inspiră simpatie şi respect.

i2O5

Mumia care s-a încercat a se fabrica trebuie să facă loc lui Peguy aşa cum a fost el. Cu defecte de caracter şi scăderi de scriitor, fără îndoială. Dar curat şi drept. Partizanul Intransigent al lui Dreyfus a considerat Afacerea ca un proces veşnic şi pe căpitanul în cauză ca pe un simbol. Dacă afacerea Dreyfus n-are sfârşit, atunci putem fi siguri că, oricând şi sub orice aspect s-ar prezenta ea, Peguy ar fi de partea lui Dreyfus, adică de partea dreptăţii, tocmai de partea aceea în care acaparatorii numelui său nu vor fi niciodată. Aceasta o ştim şi o simţim, aceasta e evident; restul sunt vorbe. Umbra bietului căpitan e mereu prezentă, umbra lui simbolică, incomparabil mai mare şi mai însemnată decât personalitatea lui ştearsă. Umbra aceasta ne arată, ne face să ştim şi să simţim de ce parte s-ar fi aflat Pe'guy în tragedia recentă, de ce parte spiritul lui se va afla necesarmente mereu, foarte sigur de el, intransigent, neconformist şi mândru.