*

Când au văzut-o întâia oara pe Blanşa cu burta plina ca o vaca, cei mici au dat fuga la mama.

— Mama, Blanşa s-a umflat!

Mama nu s-a speriat; a tăcut, cu ochelarii pe nas, aplecata asupra masinei de cusut.

— Ce facem, mama? N-o ducem la doctor?

— Nu-i nevoie. Aşteptăm.

— Ce-asteptam?

— Sa aibă pui.

— Aha! Pui! S-au dumirit copiii, cam, dar nu prea foarte. Ce fel de pui?

— Iaca! Doar n-are sa facă pui de găină! Pui de cane. Căţei.

— Bravo! Foarte bine! şi de unde-i are?

— Ii are… Ii are… Din piaţă.

— Cum asa, mama? A fost Blanşa în piaţă sa cumpere pui?

— Sigur.

— şi de unde-a avut bani?

— I-am dat eu.

— Ţi-a cerut ea?

— Fireşte.

— Cum ţi-a spus?

— Cum mi-a spus! Cum mi-a spus! „Cucoana”.

— De ce? Blanşa-i servitoare?

— Tţ! Ia lăsaţi-mă! S-a scuturat mama de ei.

Copiii insa nu s-au dat bătuţi.

— Mama, da' de ce nu-şi tine puii în pachet?

— Fiindcă n-are mâini.

— Aha! S-au cam limpezit ei, dar tot cu presupus au rămas. Mama, şi pe unde scoate puii?

— Daţi-mi pace! Nu vedeţi ca am treaba?

— Ii vărsă pe gura?

— Doamne, maica me, ce vi se năzare! Se amesteca şi Anica unde nu-i fierbe oala. Ii fata daca vreţi sa ştiţi.

Mama s-a supărat grozav pe vorba Anicai, şi i-a mătrăşit pe toţi afara.

— Mai Anicuto, s-au luat copiii după ea, cu glas de miere: Cum ai spus? Blanşa ii fata?

— Oi fi spus eu ce-am spus! Ii fata. Iaca!

— Tu eşti fata, Anicoiule! Au blefterit-o copiii de la usa. Numai noi suntem băieţi! Sac!