* * *

— Doamne fereşte, don Lucio, şopteşte speriat omul înfăşurat în mantaua verztaie căreia i se vede urzeala şi care seamănă cu un cal de saca înfometat, sătul de muncă şi chinuit de colici.

— Taci, mişelule... Plecaţi de lîngă zid şi faceţi totul după poruncă, dacă vreţi să mai vedeţi soarele vostru valah... Acum.

Cei doi se ridică în timp ce alţi doi bărbaţi le iau locul la masă. Unul din noii veniţi are o eşarfă roşie petrecută peste ochi, este înfăşurat într-o pelerină uşoară şi pe cap poartă o beretă*veneţiană din catifea, cu o pană de fazan prinsă Intr-o montură din argint. După ce amîndoi I vaiahii coboară scările spre ieşire, acrobata îmbrăcată în roşu vine la masa omului cu eşarfă roşie, zuruindu-şi dai- raua. Face o reverenţă şi cînd bărbatul îi aruncă în daira un ţechin de aur, şopteşte :

— Dumnezeu este la locul lui în ceruri şi te va răsplăti !

Se pare că un neguţător burduhănos, care scoate din- tr-o pungă căţei de usturoi şi-i mănîncă după ce-i tăvăleşte prin solniţă, rîgîind după fiecare căţel înghiţit, a ascultat cu multă evlavie nu mai puţin evlavioasa mulţumită a acrobatei în roşu.