* * *

— Ioanidis nu este la bord, Barba Gore.

— Porcul. Am să-l spînzur la vergă.

— Pînă să-l spînzuri, mai bine-l ţineai sub ochi.

— Theodorakis, băiatule, pe şapte stavrizi nenorociţi, unde să-mi mai ţin ochii pe o zi ca asta ? Descarcă, încarcă, fă plinul cu apă, ceartă-te cu sacagiii care cer preţuri înzecite, ceartă-te cu precupeţele, în jură-te cu măcelării, -vine cadiul, dă-i ploconul, vine beyul, dă-i ploconul, firitiseşte-l, veghează să se umple felinarele cu ulei de rapiţă, veghează-l şi pe Theodorakis să nu alerge după fuste — ah, guvid nenorocit ! — nici acum n-ai schimbat uleiul de la felinarul busolei, toată ziua mi-ai stat pe cheu bot în*bof cu văduva Koronios, parcă eu n-o ştiu pe văduvioară, piei, ţie ţi l-am dat în grijă pe Ioanidis. De ce l-ai scăpat din ochi, diavole ?

— Iertare. Nu mai striga că te aude lumea. *

— Unde-i Ioanidis ?

— Asta te-am întrebat eu. Nici pe stă...ăăă. Nici pe mus nu l-am văzut, Barba Gore.

— Am să-i spîfizur la vergă, alături de Ioanidis.

Barba Gore, secundul Grigore Poalelungi, a ciulit urechea de cum Theodorakis a vrut să spună „stăpîna", Theodorakis n-avea de unde şi n-avea cum s-o cunoască pe jupîniţă. Secund de cîţiva ani, hîrşit cu oamenii şi epavele tavernelor, Barba Gore blestemă în surdină, se-ntreabă cu glas tare ce va spune căpitanul cînd se va întoarce de la Ishakoglu effendi, omul Casei, în Mitilini, surprinde privirea mijită a cîrmaciului şi, înfuriindu-se pe loc, îi porunceşte nu să-l găsească pe Ioanidis, asta n-ar fi prea greu, sînt doar cîteva taverne nenorocite în Mitilini ; dar să-l spionze şi să-i spună tot ce-a făcut, pe unde-a umblat, să-l îmbete, că e beţiv cunoscut şi să scoată de la el şi laptele pe care 1-a supt de la ţîţa maică-si. Theodorakis spune că-l va găsi şi-n vizuină de şarpe. Se duce să se îmbrace cu straiele potrivite. Barba Gore stă pe dunetă, bucuros să guste liniştea înserării. Toată ziua a fost o tevatură nebună. întîi, abordajul mincinos cu Iskenderun, făcut la mustaţă de delfin, fără să zgîrie măcar bordajul. Pe urmă descărcatul, tocmeala cu cîrcaşii, pe urmă încărcatul şi ciondăneala cu Abihu Said..» care voia să controleze fiecare butoiaş în parte, pe urmă dispariţia musului, a căutat-o pe jupîniţă Ilinca peste tot, cu moartea în suflet, pe urmă intrarea galiotei Rechinul albastru, intrare care î-a stîrnit lui Theodorakis un fel de nelinişte, mai ales de cînd mateloţii au început să coboare la uscat. Galiota n-a descărcat, n-a încărcat, n-a făcut nici un plin, însemnînd că are totul la bord. Rechinul albastru face contrabandă cu haşiş, o ştie toată lumea, patronul şi căpitanul ei este un sicilian renegat, Zarfa reis şi Mitilini nu este un port al haşişului.

11 vede pe Papamarkos cel mic rezemat de copastie la prova, vorbind cu un matelot de pe Iskenderun. Face un apel al echipajului şi pasagerilor, silabisindu-le numele şi închizînd cîte un deget pentru fiecare nume rostit. Lipsesc cei doi cavaleri francezi. Lipseşte jupîniţă. Lipseşte căpitanul şi cu el, Carastan. îl fluieră pe Papamar-' kos. Şeful de echipaj vine la poruncă.

— Piei unde-o-i şti. Ţine-i urma lui Theodorakis Piei, ţi-o spun !

— Amin ! răspunde omul, coboară de pe dunetă, se duce agale la prova şi dintr-un salt trece pe Iskenderun, unde se aşază turceşte alături de matelotul cu care spo- rovăise.