7

Este o înserare zeiască. în valea care coboară spre port pluteşte o lumină de aur verde şi rubin topit. Viile înflorite răspîndesc valuri de miresme îmbătătoare. Voica Ilinca este gătită într-o fustă neagră din mătase de India, lungă şi creaţă, cu două flori albe de lotus brodate în faţă şi la spate, poartă o bluză roşie de Bursa, tivită cu arabescuri din fir de argint (Volia zice că sînt ţoalele ei de zile mari), avînd mînecile scurte, jrăscroite şi terminate cu volănaşe din dantelă, lăsîndu-i libere braţele rotunde, arse de soare. Volia a gătit-a^ giugiulind-o cu vorbe dulci, astfel ca noul travesti al musului să fie crezut de Elena cea ochioasă, care, ca şi de dimineaţă, trage cu urechea Ia usă. Volia a trimis-o în tîrg să împrumute o tamburină nouă. Fata a plecat cu vădită rea voinţă. A lipsit destulă vreme ca Volia să-i arate hanul. Jos, bucătăriile, sala mare, cu feresire-ocheţi, legate în drugi de fier ; un coridor în cruce, avînd în aripa de „sub vînt", deci spre poala dealurilor, cele trei cămăruţe ale Voliei. Odăile pentru călători, şase la număr, la catul de sus, unde se ajunge numai pe o scară exterioară, din lemn, scară răs- punzînd pe un balcon lung, acoperit, fiecare odaie avînd uşa spre acest balcon. Bolta groasă din viţă, închizînd balconul cu un geamlîc vegetal. Greu de ajuns sus altfel decît pe scară. Alte trei viţe groase îmbracă peretele opus balconului, perete în care sînt practicate ferestrele mici, cu geamuri de Isnik, albăstrui.

— Ce plan ai tu, a întrebat-o Volia, gătind-o cu mărgele din perie false şi cu brăţări grele din argint.

— Planul meu este să mă răzbun, apărîndu-te.

— Planul meu este să mă apăr, răzbunîndu-mă. *

— Pe cine.

— Pe Achile.

— Cine este Achile ?

— Achile Panaiotis... Haiducul.

— Pentru uciderea lui Ayaz, renegatul ?

— Prostie ! Pentru dragostea lui cu Maria-pescăriţa. Pentru minciuna lui. Pentru că mă spionează prin Elena.

Volia rîde.

— Băiete, cerul te-a adus. Elena îi va trimite vorbă că mi-am găsit un matelot, pe care-l ţin în odăile mele îmbrăcat în femeie. Va veni după miezul nopţii, turbat de mînie, să-şi spele hangerul în sîngele meu. Mihailos îl va chema pe Yusuf bey. Am să-i dau capul lui Achile, în schimbul vieţii mele şi a celor din MitSini.

Volia spusese totul firesc, aproape în şoaptă. Dacă nu i-ar fi înfipt unghiile date cu roşu sîngeriu în braţ, dacă glasul ei n-ar fi tremurat de ură, ura grea a femeii otrăvite de gelozie şi poate nu numai de gelozie, Voica Ilinca ar fi putut'crede că Volia glumeşte. A simţit atunci din plin fluxul despre care îi vorbise Mărgărita. O emanaţie grea, vîscoasă, desprinzîndu-se de pe trupul femeii, lipindu-se de ea. resorbindu-se în ea, otrăvindu-i sîngele, făcînd-o să-l vadă pe „el" în braţele Loredanei Brocca, ori în braţele Voliei, ah, buzele Voliei, cărnoase şi roşii, sînii ei obraznici şi plini şi rotunzi ! I-a venit s-o sugrume, pe urmă s-a gîndit la farmecele acelei necunoscute Maria- pescăriţa şi brusc a înţeles esenţa. Fraţii Panaiotis, haiduci, poate şi piraţi, pedepsind nelegiuirile săvîrşite împotriva neamului lor. Aici, Volia, gata să-i ngguţeze din gelozie şi frică...

Lumina smeurie de afară trece spre portocaliu. Voica Ilinca termină de cusut şireturile măştii pe care şi-a croit-o dintr-o bucată de catifea stacojie, rămăşiţă găsită în sacul cu zdrenţe al hangiţei. Este un ochete foarte îngust în colţul odăii, prin care hangiul putea supraveghea ce se întîmplă în sala mare. în celălalt colţ este un ochete asemănător prin care se vede în aplecător şi la umbrarele pentru animale. Voica Ilinca se uită în sala mare, acolo unde s-au aşezat mateloţii, tîrgoveţii avuţi şi cîţiva ţărani vînjoşi. Se vorbeşte tare. Cineva zdrăngănea o cobză. Ospătăriţele duc căni mari de lut ars cu Demestica. Se mută să vadă ce se întîmplă sub aplecător. „El" şi cu Ochi Ager au dispărut. Asta-i lasă în gură un gust amar. Astă-seară voia să i se dezvăluie, aşa cum însăşi s-a cunoscut abia în gineceul Loredanei Brocca. Louis, hoţomanul, ţine de mijloc o fetişcană arsă de soare şi-i spune ceva la ureche, fetişcana rîde şi-l împinge în joacă în vreme ce Jean ghiceşte în palma altei ospătăriţe al cărei chip nu-l vede. Unde s-a dus „el" ? Şi de ce-a venit aici, dacă nu să găsească măcar o urmă care să ducă la descifrarea tainei numărului 7 ?! Şi de ce aici ? Şi ce presentiment a mînat-o pe urmele lui Mihailos şi cum se leagă ura lui Ulus-maltezul faţă de cei doi gentilomi, de taina numărului 7 şi de istoria Casei Salvaresso ? Ar fi fost mai bine să stea acasă, să ţeasă la gherghef, să cînte la harfă şi să iasă în litieră ? Cine-o poate şti ? ! Fluieră o melodie ageră, de lopătari slobozi şi îşi vopseşte unghiile tăiate în carne. Volia a spus că muzicanţii ei sînt cei mai buni muzicanţi din insulă şi cîntă ca nimeni alţii „Calypso", cîntecul care consfinţeşte sau prăbuşeşte o dansatoare. Fredonează primele măsuri din „Calypso" încercîndu-şi picioarele. Cine stă şi numai patru zile pe puntea unei nave, sc caţără de nu ştiu cîte ori în arboradă şi se coboară pe fungi ; oricum, este şi mlădiu şi ager. Rîde. Cînd se uită încă o dată pe ochete vede în lumina verzuie a amurgului, cum un bărbat învăluit într-o pelerină neagră, purtînd pe cap o legătoare largă care-i ascunde obrazul, trăgîndu-şi greu piciorul sting, un picior de lemn, trece umil printre mese. Stă o clipă nedumerit. Se mişcă greoi spre uşa sălii mari. Cînd ajunge aproape de masa unde cei doi gentilomi ameţesc ospătăriţele, bărbatul cu picior de lemn se răsuceşte ager cu spatele. Voica Ilinca încetează să fluiere. Dumnezeule. Ce neîndemînatec. De ce şi de cine se fereşte bărbatul cu piciorul de lemn ?