* * *
In timp ce Jean de Mirande leagă mîinile omului care se trezeşte, Andreea face cîţiva paşi şovăielnici şi cu o mişcare plină de sfială, privindu-l în ochi ca halucinată, se'apropie de căpitanul Păcurar. Voica Ilinca simte din nou gheara aceea rece şi nemiloasă care-i scurmă pieptul. Care i se înfige în beregată. Stă lipită cu spatele de raftul înalt plin cu registre legate în pTele, lumina albăstruie a fanalului dă încăperii un aspect fantastic şi ceea ce o înspăimîntă nu este expresia chinuită, aproape disperată care schimonoseşte trăsăturile frumoase ale Andreei, ci zîmbetul rece al căpitanului, zîmbetul lui perfid, plin de îngîmfare, zîmbet de fante de tavernă sătul de amoruri ieftine, sigur de puterea lui de seducţie, zîmbet de-»şaşpe care şi-a paralizat prada şi acum aşteaptă să-i pice în braţe. Voica Ilinca se pregăteşte să-i înfigă unghiile în obraz. Şi-a tăiat unghiile ca să aibă mînă de mus. Ei bine... Are să-l sfîrtece şi fără unghii.
— Haide, Andreea, spune căpitanul prietenos... Sînt Radu !
— Frăţioare, scînceşte Andreea, îi cade la piept şi „elM, diavolul cu o mie de feţe o sărută cast pe frunte.
Voica Ilinca se sleieşte. O osteneală de moarte îi curge prin trup. Ochii împîcliţi caută adevărul şi adevărul îi scapă printre degete ; ori mai rău, o înnebuneşte cum a înnebunit-o atunci seara, în locanta Loredanei Brocca cînd el a sărutat aproape cu evlavie mîna dansatoarei şi curtezanei plecîndu-se din şa, ca de îndată să pornească la galop şi după cîteva clipe, cînd s-a căţărat pe iederă să privească în curtea locantei unde se dădea lupta, crezînd că „El" a fugit ca un laş, să-l vadă în mijlocul luptătorilor, să-i audă glasul baritonal stăpînind hărmălaia cu acel : „N-am să uit, Lucio Salvaresso", apoi, nici la un ceas după, ea însăşi să-l salveze poate de la moarte, acolo
241"
sus, în cabina navei aflată pe cala, cînd îl incolţiSeri. Lucio Salvaresso şi asasinii lui. Prin pîcla care-o învaţ^ îl aude spunînd :
— Repede, Andreea, peste puţin trebuie să dansaţi I pentru Altîn... Voica Ilinca îşi spune că pentru a doua \ oară în viaţa ei nu înţelege nimic şi că singura explicaţi nu poate fi dată decît de secretul „Jurnalului" pe care \ l-a descoperit şi de întîmplările acelea ciudate din Capj, toiul V care are titlul scris cu tuş roşu (vede aevea titlul) •
„Despre conciliul de la Firenze, anul 1439 de la naşterea Domnului
Şi
Despre faptele căpitanului din garda împărătească Radu
Nanu Păcurar
îşi făgăduieşte să afle secretul cu orice preţ. Ca şi cînd gîndul acesta ar fi eliberat-o de toate poverile adevărate sau închipuite, răsuflă adînc ; ca după o scufundare în care şi-ar fi ţinut respiraţia pînă la sufocare şi plină de prefăcătorie, aproape o smulge pe „surioara" Andreea de la pieptul ospitalier al „frăţiorului" ei, îi aruncă acestuia o privire piezişă, primeşte una batjocoritoare şi spune :
— Să-l ascultăm pe căpitan, Andreea. Repede. Rîndul cinci, al şaptelea de la dreapta... De jos în sus Andreea ?
Voica Ilinca se bucură de faptul că cipriota nu şi-a revenit, că ea este stăpînă pe sine şi pe clipă, că-l umi-J leşte astfel pe belzebuthul cu o mie de feţe.
— De sus în jos, abia şopteşte Andreea... Este o taină 1 de moarte...
Cu o iuţeală de veveriţă Voica Ilinca trage scara de bibliotecă lîngă raftul burduşit. Urcă la al cincilea raft. Numără şapte...
— Taina numărului 7, strigă, se răsuceşte fulgerător şi prinde în ochi privirea aprinsă a căpitanului. Atît de aprinsă, de lacomă, de mistuitoare încît simte cum o dogoare răvăşitoare o arde ca pe rug. Smulge din raft re- i gistrul legat în piele roşie. Stă cocoţată acolo privind lacom coperta roşie pe care este desenată constelaţia Ursae Majoris, steaua Mizar şi nu departe de steaua Mizar, mare, aurie, se vede steaua Alcor. Deschide registrul vede scări ;
242"
decriptare,. cîteva hărţi, se uită pe sine şi atunci aude tasul calm al cavalerului Jean de Mirande care spune : £ Căpitane, se pare că sîntemasediaţi.
De undeva răsună nişte bubuituri ca şi cînd cineva ar
i cu un baros într-o uşă încuiată şi foarte aprdape un sunet disperat de clopoţel.
Stai aici, spune Andreea. Este Gaspare. S-a întâmplat ceva la locantă.
Voica Ilinca îi dă registrul căpitanului, care, i se pare, - s-a albit atunci cînd, deschizîndu-l, şopteşte :
— Taina stelei Alcor !
Apoi. cu glasul lui sîcîitor, învăţat numai să poruncească :
— Cavalere. Ascunde asta în traistă. Răspunzi cu capul...
Căpitanul îi dă registrul lui Jean de Mirande. Caută în rafturile de jos din spatele biroului veneţian, scoate un registru asemănător, i-l întinde şi Voica Ilinca îl aşează în locul numărului 7. A înţeles intenţia căpitanului. £şază scara unde a fost. Din interiorul casei se aude un glas ]':•;: tit care strigă :
— Ori vine don Diego, ori, pe o mie de guvizi, aici
se întîmplă ceva... După mine, băieţi !
