Aşir aşi

Fac şi mîncarea aşir aşi, numită „Mîncarea zilei celei de pe urmă” . Acea zi se înţelege sau a vieţii omeneşti, sau a lumii întregi. Şi împart (mîncarea) nu numai celor săraci, ci şi vecinilor şi rubedeniilor sau prietenilor. Ea se compune (mîncarea), ca şi coliva creştinilor, din tot felul de seminţe şi legume, amestecate cu miere sau cu zahăr. Gustînd din ea, toţi se obligă să facă rugăciune pentru sufletul mortului, socotind în plus ca va avea mare uşurare în Araf. Ei cred că şi trupului în mormînt i se face uşurare, căci au în tradiţie că după ce mortul este îngropat, cînd se îndepărtează groparii, îndată se apropie doi îngeri ai iadului (dacă omul acela va fi păcătos şi cu o viaţă rea) şi îl cercetează cu asprime ce bine şi ce rău a făcut în viaţa sa. Găsindu-l că e păcătos, îngreunează pămîntul asupra lui, strîmtează pereţii mormîntului şi îl apasă din toate părţile, sau îl strîng ca în menghină, şi astfel pînă în ziua învierii îl chinuiesc şi îl zădărăsc necontenit. Iar dacă trupul va fi al unui suflet bun şi drept, vin îngeri buni ai raiului, care-l mîngîie şi-i uşurează pămîntul, lărgesc pereţii mormîntului, mîngîindu-l neîncetat cu nădejdea celor bune, şi aşa îl păzesc pînă în ziua învierii celei de obşte.