Noaptea Arife

În această noapte muhammedanii petrec în privegheri pînă dimineaţa şi povestesc astfel pricina acestui lucru : într-un moment oarecare al acelei nopţi (care spun ca este necunoscut) Dumnezeu deschide porţile tuturor cerurilor şi cartea Levhul mahfuz (despre care s-a vorbit deja). Iar dacă cineva va cere în acel moment ceva de la Dumnezeu, el nu va trece cu vederea cererea aceluia, afară de două lucruri, adică să nu-i ceară prorocie şi stăpînire, care nu pot fi date nimănui decît celor predestinaţi, de aceea nu se cuvine a le cere şi cred că e păcat de moarte. Chiar de-ar cere bogăţii şi alte bunătăţi lumeşti nu este oprit, însă spun că nu li se cade lor a cere atunci nimic altceva decît iertarea păcatelor. Căci afirmă că acest lucru e cauză şi mijloc prin care şi toate celelalte pot fi din belşug dăruite, iar fără de acestea şi cele care au fost date vor pieri şi vor fugi din mîinile lor fără nici un spor şi întrebuinţare fericită ; lucru pe care îl afirma aşa din textul Curanului: „Şi atunci (adică în noaptea Arife) dacă vei merita (te vei învrednici) să vii cu curăţia minţii la prăznuirea nopţii celei de mai înainte rînduită, de orice rău vei fi neprimejduit şi acum şi în veacul viitor” etc. Dar fiindcă ceasul şi clipa în care se deschid cerul şi cartea aceea a celor de mai înainte rînduite şi care vor mai fi predestinate sînt necunoscute, ei petrec toată noaptea aceea în rugăciuni, privegheri şi cîntări dumnezeieşti pînă la Sabah namazi, nădăjduind să-i afle clipa aceea cerînd iertarea păcatelor şi făcînd acte de pocăinţă.