IX.

Totuşi, nu s-au oprit aici încercările împotriva împăratului. Pe vremea cînd Theodor Gabras trăia în capitală, împăratul, care îi cunoştea caracterul violent şi firea întreprinzătoare, a vrut să-l îndepărteze şi l-a numit duce al Trebizondei, o cetate pe care războinicul o luase înapoi de la turci. Căci acest om, de fel din Chaldeea şi de neam mare, se distinsese în meseria războiului şi îi întrecea pe toţi prin inteligenţa şi curajul său; nu dăduse greş în nici o încercare, ci fusese totdeauna învingător asupra tuturor duşmanilor. De cînd cucerise Trebizonda şi o conducea ca pe un bun al său, era de neînfrânt.

Share on Twitter Share on Facebook