Imparţialitatea

Să trecem acum la o altă modalitate de a „sublima” identitatea burgheză, prin asimilarea imaginarului „centrului”, de care aceasta este istoric legată („clasa mijlocie”, înţeleasă ca structură de echilibru, ca „balanţă”, sub aspect moral şi politic, a societăţii), imaginarului aristocratic al „centrului” ca focar de iradiere a autorităţii simbolice. în mod specific, voi încerca să expun politicile de reprezentare cu ajutorul cărora valorile „mijlocii” ale prudenţei, frugalităţii, onestităţii se transformă în valorile „înalte”, fondatoare, ale obiectivitătii, neutralităţii, impersonalităţii.

Petru din Alverina, discipol al Sfântului Toma, este primul gânditor politic care pune în valoare potenţialul de legitimitate al clasei mijlocii, compuse, teoretic, din oameni liberi şi egali, afirmând că aceştia „nu au nici mult, nici puţin, de aceea nici nu-i invidiază pe bogaţi, nici nu-i dispreţuiesc pe săraci, ei fiind factorul ponderator al comunităţii”.1 Statusul.de arbitru imparţial este foarte important pentru devenirea identitară a burgheziei moderne, deoarece creează o soluţie de continuitate cu formule de identificare tradiţionale, deschizând, în acelaşi timp, calea unei „hegemonii” simbolice: într-o societate a cuantificării şi competiţiei, arbitrul corect este, inevitabil, un receptacol predestinat al prestigiului.

Voi încerca, aşadar, să apreciez în ce măsură câmpul cultural şi intelectual oferă modelele atitudinale şi discursive sau structurile de reprezentare necesare pentru a pune în valoare, a „dramatiza” aceste latenţe identitare ale burgheziei moderne.