VI. Capitalele grădinilor

Trecem noaptea prin văile reci ale Sierrei Nevada. Ne oprim îndelung la capitala Californiei, Colorado. Ziua ne prinde cu aceiași priveliște înaintea ochilor: greoii munți pitiți în fund, șesul vag, acuma curățit de zăpadă.

Dar peste puțină vreme tot aspectul se schimbă. Stânca e așternută cu o catifea verde proaspătă. Din ce în ce, supt influența curentelor calde ale Pacificului, vegetația se întețește. Boschete frumoase de arbori sudici, tufișe de foi lucitoare, mușcate înflorite; câte un platan, mai mult de reclamă decât ca produs al acestui pământ pietros. Golful albastru mijește în fund, mângâietor. Dar nelipsita colibă de lemn a settlerului se îngrămădește răpănoasă. E o strigătoare disarmonie fața de această caldă, generoasă natură, cum și față de amintirile spaniole, nu atât de cuceritori, cari nimicesc, ci de umili călugări, cari aduc între Indieni vestea bună a Dumnezeului blând și îndurător, amintiri care răsar din toate părțile, întrupate în urme care nu vor peri.