XIII HgC2Az Ș HCI ș HgCI Ș C2AzH
De câteva zile, Dumnezeu ne surâde binevoitor din pervazul ferestrei de cer albastru, pe care toamna ne-a lăsat-o deschisă parcă anume, în orizontul fumuriu dinspre miazăzi. Pentru prima dată, de la începutul războiului, briza caldă a Mediteranei ajunge până la Iași. În Moldova se fac pregătiri pentru iernat. În Macedonia, însă, a început să se împrimăvăreze. Comunicatele oficiale transcriu parcă textul cap. XI din Evanghelia sfântului Ioan, cu învierea lui Lazăr...
Defecțiunea armatei bulgare a deschis drumul aliaților noștri spre Dunăre. Trupele germane nu mai opun nici ele rezistență. Se retrag în grabă spre nord și e foarte probabil că n-au să se oprească decât la ele acasă. Monarhia austro-ungară este în plină descompunere. Ungurii au fugit și ei de pe Piave și trupele italiene, împănate cu cele câteva divizii franceze, au depășit vechea frontieră. Situația disperată de pe cele două fronturi de luptă secundare a demoralizat întreaga armată germană. Frontul apusean a fost străpuns în mai multe locuri și divinul Wothan a părăsit pământul Franței și al Belgiei, pentru a-și putea apăra măcar scena teatrului din Bayreuth...
De la București ne vine știrea că nemții au început să-și facă bagajele.
Regret că nu sunt și eu acolo. Spectacolul trebuie să fie același ca acum doi ani, când începusem să ne facem noi bagajele pentru Iași.
Bucuria noastră patinează pe gheața inconștienței eroice pe care bunul Dumnezeu ne-o procură în fiecare iarnă, pe lacul din Cișmigiu.
Toată lumea patinează la fel. Parcă toți s-ar fi născut cu câte o pereche de patine în picioare...
Blebea singur stă pe mal și privește încruntat spectacolul de pe lac. Îi clănțăne dinții de ger și nu știe unde ar putea găsi o vatră caldă și prietenoasă. Dragostea noastră nu-l mai mulțumește. Ar vrea să plece din Iași cu primul tren. Dar trenul acesta întârzie parcă anume, ca să poată pleca cu alții, nu cu Blebea...
Dezastrul puterilor centrale deșteaptă în sufletul nostru ecoul suferințelor aproape uitate... Blebea, însă, declară că nu vrea să le lase nerăzbunate. Dacă ar putea pleca la București cu un aeroplan, n-ar sta la gânduri un singur moment. Vrea să asiste la ultimele momente ale agoniei germane în teritoriul ocupat și din inima Ardealului românesc vrea să smulgă el singur insignele Coroanei sfântului Ștefan, cu crucea ei strâmbă ca și judecata anilor de robie.
De data asta, însă, e prea târziu. Blebea trebuie să se resemneze.
Guvernul care semnase pacea de la București a fost schimbat peste zi și armata română a fost pusă din nou pe picior de război. Primele detașamente au și trecut culmile Carpaților moldoveni, și pe pământul Ardealului fluturau din nou, și pentru totdeauna, culorile sfâșiate acum doi ani de-a lungul străzii Carol: Roșu, Galben și Albastru !...
