6

Căpitanul Radu Nanu Păcurar priveşte şantierul prin ochetele de sticlă alb-verzuie de Murano, apărată prin exterior cu zăbrele din bronz. Vede zidurile înalte spălate de lumina argintie a lunii abia o seceră ridicată la zenit, vede apele Bosforului purtînd zale oţelii, sclipitoare, vede ţărmul anatolian căzut în umbra roşietică, profundă de după înserare, văzduhul mai poartă încă amintirea amurgului zodiacal în cei cîţiva nori înalţi, sidefii, plutind în pacea serenă a acestui cer de mai care învăluie cu mantia lui înstelată locul pe care-l urăşte şi-l iubeşte cu patimă : Istanbulul. A stăruit pe lîngă părintele lui adoptiv să în- tîrzie lansarea la apă pînă la întoarcerea lui Giulio Salvaresso din Rhodos, unde se află unul din comptuarele cele mai mănoase ale Casei Salvaresso. Galiota Mehmed purtînd pavilionul Salvaressilor s-a întors din Rhodos vineri 7 mai la cea dintîi lovitură de tun care a vestii deschiderea portului. I-a urmărit drumul, i-a măsurat viteza şi calităţile nautice prin oamenii lui El Mar, corsarul algerian eliberat din robia lui Saladin Chiorul, împăratul Cycla- delor, de către fratele lui de arme, căpitanul Mîrzea. Mehmed — ce josnică lingăveală, ce scîrbavnică vînzare de cuget în schimbul arginţilor ! Mehmed — poate ca o aluzie la Mihnea Turcitul, trecut la islamism sub acest nume — nu poate strînge vîntul neavînd focuri, drumul ei în volte este încet în bordul din care vîntul refuză, dovedindu-fie iute în Egeea, atunci cînd navigă în cua- drantul Notos, adică cu vîntul Meltemi din pupa, adică de la Nord spre Sud în cele opt carturi ale alurei cu vînt de mare larg şi în cele două carturi cu vînt din pupa. Avînd lop&tari răscumpăraţi de pe galerele sultanului, sau cumpăraţi de prin tîrgurile de robi, galicta lui don Ludo poate urca Dardanelele şi Bosforul atunci cînd nu are vînt din sud, fără să facă apel la hairactare, galere care remorcă de la Ganakkale la Gelibolu, luînd drept plată aproape o zecime din marfă. Un an de zile cît a lucrat la proiectarea navei Libertatea şi-a pus întrebarea cheie : va mai folosi forţa omului la lopeţi, acest cumplit flagel al vremii ; sau, renunţînd la ea, va căuta s-o înlocuiască prin calităţile nautice ale corpului şi ale velaturii ?... A ales calea din urmă, socotind că suferinţele lui pe banca vîslaşilor au fost atît de crîncene, încît ar putea plăti toate păcatele omeneşti săvîrşite de cei înlănţuiţi la lo- peţile cumplite ale galerelor. Acestui gînd creştinesc în sens profund (slavă Domnului, toate galerele papale, ale cavalerilor de Malta,fc ordin călugăresc, ale regilor creştini, ale dogelui, sînt vîslite de lopătari musul mani sau de lo- pătari nu atît de credincioşi încît să nu fi călcat vreuna din cele zece porunci !) i s-au adăugat, însă cu rol hotă- rîtor," veştile, informaţiile şi planurile aduse de iscoadele Casei Bîrlădeanu de pe şantierele spaniole, englezeşti şi ale Ţărilor de Jos. Studiind raportul lungimii cu lăţimea a constatat că spaniolii navigatori oceanici în vînturi regulate cum sînt alizeele, şi-au stabilit lungimea navelor oceanice la de patru ori lăţimea, ridicîndu-le bordurile pentru a feri punţile de valurile înalte. Ştie că în Ţările de Jos se construiesc catargele lui Krein Wouters ; formate din trei bucăţi înădite prin cercuri metalice şi că aceste catarge, cu care a înzestrat nava Libertatea, sînt mai rezistente, mai elastice, că înălţimea lor nu mai atirnâ de înălţimea trunchiurilor de molid sau de brad şi că, putînd desface unuTclin ele, nava îşi poate schimba înfăţişarea cu uşurinţă, atunci cîjid nevoile o cer. Cînd a trasat liniile de formă, a închis în ele desenul unei caravele, iuţeala unei ceaika a uskocilor, navă pe care a luptaţ aproape patru ani şi calităţile de a strîrge vîntul ale unul dahabieh arab de Marea Roşie. Dragoş Voinea Bîrlă- 3eanu cel Bătrîn, armatorul, el însuşi navigator încercat* a înţeles nava de la cea dintîi citire a planurilor. Libertatea seamănă cu un pînzar moldovenesc, fiind de fapt o navă oceanică. Are două secrete de construcţie: forma şi dimensiunea kioşkului sau cabinei pupa, a comandantului, se poate modifica într-o noapte, pentru că partea superioară, înaltă, nu este decît un adaos, prins în dopuri de lemn şi scoabe, construit deasupra tavanului^punte între coastele supraînălţate şi arborele trinchet poate fl dezarmat şi scos de la post în cîteva ceasuri, Libertatea transformîndu-se dintr-un fel de galion cu trei catarge, într-o foarte frumoasă c ara velă cu două catarge. Numele navei scris cu litere tăiate în lemn de pin şi prins sub copastie prin cepuri, se poate schimba în Imbît, numele vîntului din Egeea, tăiat în litere arabe, aurite sau in Mistral, numele vîntului din Golful Lion, scris cu litere latine, colorate în albastru-azur.

Secretul mortal, secretul cel mai cumplit al navei L{- bertatea stă închis însă în cabina de taină de la pupa, mascată în spatele patului comandantului, cabină care reproduce fidel biroul de taină al „Casei Bîrlădeanu", acolo unde se păstrează de trei sute de ani, reproduceri fidele după Periplurile lui Arrlan— ale Mfediteranei şi Pontului Euxin — hărţile costiere şi portulanele adunate de căpitanii din neamul Bîrlădenilor*-; dar mai ales copiile după întregul tezaur de hărţi şl documente al "lui Firi Reis, moştenire fără de care arta şi ştiinţa navigaţiei ar Sîjbîi şi acum, cu toate că Gerhard Kremer alias Gerardu* Mercator, mort abia de doi ani, şi-a construit încă din 1569 harta lumii în proiecţie cilindrică, uşurînd trasarea drumurilor şi urmarea lor la busolă. Dacă ar fi numai faptul că tatăl lui adoptiv i-a înţeles pasiunea pentru ştiinţa matematicilor şi a navigaţiei, dezvăluindu-i tezaurul secret al hărţilor, documentelor şi instrumentelor a căror istorie este de cele mai multe ori misterioasă şi însîngerată şi ar fi destul să-l slujească cu credinţă mai mult decît filială, cu atît mai mult cu cît credinţele lor politice s-au întîlnit în Mihai, astăzi voievod al Ţării Româneşti, ieri propovăduitor înflăcărat al unor Vlahii libere în Balcani, unite cu celelalte popoare din paşalîcuri.

Radu Nanu Păcurar priveşte Bosforul, peşte cu solzii de aur, geamul de Murano îndulceşte strălucirea apelor şi de fapt pe retina lui revine, a cîta oară, imaginea care 1-a însemnat pe toată viaţa, legîndu-se crîncen de destinul lui. Zorii aceia de 15 august, ziua adormirii Maicii Domnului, cînd păcurarii conduşi de tatăl lor împliniseră anul de cînd erau plecaţi cu oile la Sălişte şi Tilişca în Ţara Făgăraşului, iar cărvănarii satului vestiseră că au ajuns la Viena cu lîna, zorii aceia blestemaţi cînd mama aţîţase focul în vatră şi munţii îşi înălţau de jur împrejur piscurile lor aspre din piatră sură, atunci, spălată în ape de sînge, ca o prevestire (la Sfîntul Vasile ei trei fuseseră primiţi în ceaţa de araguciari a căpitanului Karastan, bubair fiind Papacostea, băiatul preotului), sora lor Elena, floarea kefalohoriilor aromâneşti din Vlahia Mare şi Vlahia Mică ieşise în cămăşoi înaintea zorilor, să vadă cum va fi vremea, dăduse cu ochii de Ursan, dulăul care dormea adunat colac, cu capul spre miazănoapte şi prezisese iarnă grea.

Mama era şi ea cea mai frumoasă nevastă din toate satele cătunarilor cîte se pomeneau pe lîngă Drenova, scosese apă din burduful de capră, se spălase, ei trei dăduseră nişte iarbă la măgari, se apucaseră de muls caprele. Elena cînta, se apropia sorocul întoarcerii cărvănarilor şi al lui Grigore Mînătaro, feciorul cu care era în vorbă, cînd din vale au năvălit urlînri akingiii lui Ibrahim Turgay, spaima kefalahoriilor, cel care pîndea plecarea bărbaţilor pentru a robi femeile şi fetele pe care le vindea în tot Orientul.

Radu Nanu Păcurar îşi trece mina peste ochi, încer- cînd să şi-i limpezească. O vede pe mama, Teodora Păcurar, apărindu-se cu tuciul. O vede fărimînd ţeasta unui akingiu, apoi, cu o mişcare iute smulgînd hangerul altuia, acela tocmai aruncase laţul s-o prindă pe Elena, înfingîndu-l în gitul hoţului, apoi, strigind numele tatălui lor, împlintîndu-şi-l în gît. O vede cu o limpezime ciudă pe Elena fugind pînă în buza prăpastiei din marginea tăpşanului, o vede făcîndu-le un semn speriat cu mîna şi de acolo, aruncîndu-se jos : ţipătul ei îl sfîşie, îi înfige mii de piroane înroşite în trup. se cutremură, o pîclă roşie îl învăluie, simte pe buze gustul morţii şi, cînd se limpezeşte, vede, fără mirare, cum o maimuţă, trăgînd după ea o frîn- ghie, sare din magnolia care-şi răsTiră crengile în apropierea zidului-crenel, pe zid, ţopăipd şi aruncînd cu în- demînare în curtea şantierului o gheară de pisică. Maimuţa trage gheara de pisică pînă cînd aceasta se agaţă sub trunchiurile de molid de Ceahlău, puse la uscat pe o platformă din salcîm. De undeva de la schela şantierului se aude ţipătul speriat al unui pescăruş căruia îi răspunde cucurigitul voinicesc al unui cocoş din curtea conacului Bîrlădeanu. Maimuţa a fost văzută. Leonardo Saccheti, veneţianul şi Abihu Said, omul lui Agamemnon Kon Mozes-Zaal al Dheilan-Trianidos, i-au întărit raţionamentul cu informaţiile lor. Lucio Salvaresso nu numai că vrea să se răzbune pentru ruşinea suferită din partea căpitanilor lui Mihai Voievod (ce curios că-l poate gîndi pe prietenul său sub ^cest titlu şi că-l recunoaşte în cugetul lui drept domn, nu domnul unei Ţări Româneşti mitice, care s-a ridicat împotriva Imperiului Ototnan în numele libertăţii, ci domnul tuturor Vlahiilor şi al libertăţii popoarelor din Balcani unite într-o confederaţie, ca în vremea Asăneştilor, ori alta, mai apropiată de ziua de astăzi) care l-au făcut prizonier pe propria lui corabie, legată la cheul propriului comptuar din Istanbul, dăruind corabia Fortuna cucerită de ei lui Dragoş Voinea Bîrlădeanu cel Tînăr, comandantul flotilei de Marea Neagră a „Casei", asaltînd comptuarul în plină zi, făcîndu-i prizonieri pe Mihnea Turcitul şi pe Giulio Salvaresso. patronul şi armatorul „Casei Salvaresso", descoperindu-i registrele secrete şi într-un fel scoţîndu-l pe Mihnea Turcitul din istorie ; dar dincolo de răzbunare, Lucio Salvaresso vrea distrugerea „Casei Bîrlădeanu" rivala cea mai de temut, Bîrlădenii slujind mereu interesele domnilor din confreria secretă a bisericii valaho-egiptene — Iglisia — ostili Templului, Zidarilor şi, prin ei, catolicismului şi tuturor influenţelor lui începînd cu casele de comerţ şi băncile finanţate de aceştia şi sfîrşind cu emisarii lui laici sau în sutană. Cel dintîi pas al lui Lucio Salvaresso este arderea şantierului şi arderea navei Libertatea. Al doilea pas, este abordarea în mare, prădarea şi trecerea la „Casa Salvaresso" a tuturor navelor „Casei Bîrlădeanu". Lucio Salvaresso nu ştie nimic cfin întîmplările galionului Albertina în Cyclade, uciderea lui Saladin Chiorul pluteşte încă în mister, El Mar rămmînd o taină închisă pentru navigatori, pentru iscoadele divanului secret şi amiralităţii otomane. Se aude un ciocănit uşor în podeaua cabinei. Radu Nanu Păcurar ridică colţul covorului gros prins de duşumea prin- tr-un zbir de cînepă. Se iveşte capuf secundului, credinciosul său Grigore foalelungi din Narentva, vlah de lîngă Dubrovnik-Ragusa, care-a piraterit cu uskocii destui ani ca să fie vrednic de ţeapă.

— Am auzit pescăruşul, şopteşte Poalelungi.

— După poruncă, îi răspunde...

Secundul îşi trage capul sub chepeng. Radu Nanu Păcurar, vîră colţul covorului sub zbir şi îşi reia postul de observaţie de la ferăstruica prinsă în rama ei cu plumb.