4
Un ceas înaintea miezului nopţii de 1 spre 2 iunie 1596. Cerul, uriaşă hlamidă bătută în aşchii de diamant, agăţată de Steaua Polară. Marea, mereu unduitoare, cu valuri clipocitoare tivite de dantele argintii, fosforescente. în prova, faleza înaltă, obscură, umbrită a insulei Rhodos. Proiectate pe cerul luminiscent, vîrfurile dealurilor şi, într-un spaţiu nedefinit, undeva în prova babord, vîrful Attagiaro reflectînd luminozitatea cerului. Aleşii echipajului sînt pe dunetă. Barba Gore ţine sub pelerină felinarul alb de semnalizare cerut de codul lunii iunie. Briza de la uscat aduce arome stranii : de răşină, de păduri de pin, de vii şi de tutun verde. Voica Ilinca asculta poruncile date de iubitul ei (ce ciudat cuvînt şi ce lipsit de temei şi ce ameţitor cuvînt) fără să înţeleagă mare lucru. Priveşte cerul luminos, marea fosforescentă, i se pare că se conţine în noaptea feerică, în vînt, în murmurul valurilor, că întregul cosmos îşi răsfrînge în ea prea
266"
J r ui şi grandoarea, nici măcar nu caută cu privirea chi- J P i bărbatului care i s-a destăinuit atît de năvalnic, pri- J P S|C cerul şi se simte fericită.
I ve:?_ Ne aflăm la nord de capul Monolitos, după cum I ,oC|eţi. Dincolo de acest cap stîncos, se află golful Monolitos. Vîntul bate de la uscat. Lăsăm la apă două bărci. Una sub comanda domniei-tale, baroane, cu zece din lup- [ t£tori, avînd tot ce trebuie pentru asaltul unor., ziduri : ' gheare de pisică şi parîme cu noduri pentru căţărat. Veţi urca printr-un singur loc, în partea opusă celor care vor umbla pe zid cu felinarele. Eu, scufundătorii şi cei doi cavaleri de Mirande vom dubla capul Monolitos şi ne vom afla la picioarele falezei atunci cînd nava va ieşi în vederea străjilor şi va da semnul de recunoaştere. Am socotit că din această clipă avem nevoie de două ceasuri să ajungem la locurile noastre. Vom cuceri adăpostul tainic al Casei Salvaresso, dacă se poate, fără vărsare de sînge. Ne vom întîlni acolo şi vom hotărî pe loc ceea ce este de făcut. *
— Este un fel cu totul neobişnuit de a o lua înaintea inamicului... Mordieux, sînt onorat de misiune, căpitane, spune baronul Louis de Vic-Fezensac. Voi fi, viu sau mort. în chilia stareţului de piraţi, atunci cînd vei intra, căpitane !
— Viu, baroane... Te implor, rămîi viu să-mi poţi împărtăşi impresiile. Onorate comandant al artileriei ! Nava rămîne sub paza tunurilor domniei-tale şi a manevrei făcută de Barba Gore. Dacă veţi fi atacaţi de pe mare, ieşiţi la larg să puteţi manevra. După ce veţi scufunda pe cei care v-au atacat, reveniţi mîine noapte. Ne veţi găsi f-incolo de cap Furni. Barba Gore îl cunoaşte — la o leghe mai jos de cap Monolitos. Aprindeţi două felinare la bom- P"\s. Vom răspunde printr-un foc de muscheton...
— Şi eu ? întreabă Voica Ilinca... M-ai uitat prea cu- rind, căpitane ! Mult prea curînd.
— Tocmai pentru că nu te-am uitat... Jupîniţă, domnia ta rămîi să-l ajuţi pe Barba Gore şi la nevoie să aperi Libertatea...
. — Hotărîrea este de neschimbat ?
— Primejdia este pe navă, nu la uscat, jupîniţă... Fă-mi cinstea şi întîmpin-o aici, în locul meu.
269"
— Şarpe, ii şopteşte Voica în vlahă...
Este îmbrăcată în costumul de mus, încinsă, poartă y brîu două junghere, sabia de abordaj, şi-a pus căciuliţi de matelot şi-a suflecat pantalonii şi în picioare poartă botinele de gabier cu talpa împletită din saulă scămoasă avînd calitatea să nu alunece... Intuieşte că nava îi face ceea ce sînt, că fără navă nu mai sînt nimic sau cel mult nişte pâria, dar dincolo de raţiune se naşte o nebunie dulce şi ameţitoare care-o face să se strecoare de pe dunetă şi să coboare în bordul de sub vînt unde sînt bărcile, să vadă fesul roşu al lui Papamarkos în una din bărci şi într-o clipă să-şi dea drumul pe parîma care spînzură deasupra celeilalte bărci unde este prinsă în braţe de Ioanidis, unul dintre scufundători şi straja trupului ei.
— Domniţă, scînceşte omul speriat.
— Taci şi ascunde-mă, îi şopteşte.
Mateloţii de la rame se foiesc, o laudă, spun că Sfînta Fecioară îi va veghea dacă domniţa este cu ei şi, sprijinind-o să ajungă la prova, o aşază pe saula ancorei. Voica Ilinca vede flancul navei ridicîndu-se sumbru deasupra ei. Aude plescăitul valurilor izbind coca. Ce palat este nava pe lingă barca scundă, legănătoare, umedă (valurile care o lovesc o împroaşcă cu stropi), apoi se aud paşi pe punte, mateloţii ţin barca departe de cocă şi pe acele trei parîm coboară cavalcrii (le vede tălpile, tecile săbiilor de abordaj) Şi „el", lunecînd agil. Se tupilează în faţa vîslaşului din prova.
Ioanidis, spune încet „el4'. Treci în prova şi veghează... V-am spus să nu vă luaţi pelerinele. Ce naiba le-aţi grămădit acolo ? *
Voica Ilinca chicoteşte în palmă... Ramele se afundă în apă l'ără^ zgomot. Barca începe să lunece spre faleza văzută de aici groaznic de înaltă, de neagră, şi urîcioasă. Căpitanul Păcurar stă la eche neguros. Barca baronului ii urmează în siaj, se lopătează fără nici un zgomot, aude şi simte cu tot corpul manevrele de plecare făcute la bordul navei şi se mustră aspru nu pentru lipsa lui de Stăpînire faţă de Voica Ilinca (păstrează în tot trupul amintirea sărutului ei neştiutor, aroma buzelor, a părului, 3 obrazului, a spaimei plină de bucurie, a surprizei) cît pentru faptul că n-a stăruit s-o găsească înainte de P
270"
Cu cît se apropie mai mult de faleza înaltă, ameninţătoare. tivită de stînci în care valurile lovesc cu putere vuind surd şi aruncînd în aer jerbe de spumă, cu atît c2pitanul Păcurar îşi dă seama că ştie prea puţin despre această parte din insula care acum cîţiva ani, cînd a cunosc u t-o pe Loredana Brocca, l-a fascinat. Cunoaşte mai bine partea răsăriteană, cîmpia roditoare care tiveşte coasta, plantaţiile de tutun, viile din poalele dealurilor roşieticei cunoaşte Lindosul şi împrejurimile Iui fermecătoare, a hoinărit călare pe catîr să vadă fortăreţele şi turnurile de pază ridicate de ospitalierii Sfîntului Ion din Ierusalim, cavalerii Ioaniţi care au cucerit insula în 1309 şi au stăpînit-o pînă la începutul veacului — în 1522 — tind au părăsit-o în mîinile lui Soliman Magnificul, £are a încorporat-o în sistemul lui defensiv din Mediterana orientală. Vai, cucernicia lui nu l-a împins să cerceteze multele-i monastiri şi iată că, tocmai într-tina din aceste rnonustiri, pare a sta puterea Casei Salvaresso.
Daeă-şi aduce bine aminte, dublînd insula foarte aproape în drum spre El Iskandarîva-Alexandria în Egipt, cu mărfurile Casei, a văzut chiar în capul peninsulei Monolitos, gura unui pîrîu şi un petec de cîmpie, loc bun pentru ca echipajul baronului să poată debarca şi să pornească pe jos, acolo unde el va porni pe apă, Faleza. Duce barca in spatele stîncilor. Memoria lui de matelot învăţat să-şi tipărească pe retină fiecare amănunt nu l-a înşelat. Iată viroaga adincă săpată de pîrîu. Ioanidis îi concluoe prin s£mne. Fundul este adînc, se vede după ^nn cade faleza în apă, aproape de verticală. Barca baronului poate fi trasă la uscat şi ascunsă undeva pe plaiul pîrîului. Papamarkos o conduce dibaci acolo unde el tQ$uşi ar fi condus-o. Aşteaptă să debarce toţi oamenii. Aş1?aptă pînă cînd trag barca în susul pîrîului. Il vede
271"
limpede pe baron flututrîndu-şi boneta... Vede oamenii urcînd repede panta abruptă a pîrîului. Atunci spune :
— Vîsliţi ! şi cîrmeşte barca astfel încît să dubleze faleza foarte aproape...
Voica Ilinca stă ghemuită pe colacul de saulă. Noap, tea i se pare înfricoşătoare. Pereţii înalţi de stîncă, golurile negre dintre stînci, aulitul vîntului în trîmbiţg nevăzute, vuietul valurilor, ruliul puternic al bărcii, scliS petele scurte ţîşnind din fundul negru al mării alcătuiesc 1 o lume de fantasme faţă de care se simte neputincioasă..;] Niciodată n-a încercat simţămîntul neputinţei. Ar vrea să nu mai vadă şi să nu mai audă nimic. închide ochii. O înclinare neaşteptată este gata s-o arunce peste bord. în- ; cleştează copastia. Cum se poate ca, iubind-o, „el" să n-o simtă atît de aproape ? S-ar vrea lîngă „el", ascunsă la pieptul lui, aşa cum, ca prin vis, a simţit-o în noaptea fermecată.
— Din om în om, şopteşte căpitanul la urechea cavalerului Jean de Mirande, aflat pe banca cea mai apropiată, , care vîsleşte ritmic şi puternic, aşa cum numai galerienii o ştiu face... Jupîniţă să nu se mai mişte. La debarcare să mă aştepte. Pedeapsa pentru neascultare o va primi la navă.
Din ceea ce crezuse că este o grămadă de pelerine ieşiseră două mîini, ca două aripi speriate care prinseseră copastia, explicîndu-i misterul dispariţiei de la bord a jupîniţei, Har Domnului că n-a avut fantezia să coboare j în barca baronului, pentru a-i pedepsi îndrăzneala...i Este aici... Ce dulce nebunie ! Ce nebună de fată ! Ce nebună dragoste ! Ce nebunie a nebuniilor ! Dumnezeule, m-ai pedepsit^ cum mi se cuvine, pentru toate păcatele mele !, îşi spune nu fără plăcere, nu fără un fel de ipocrizie plină de o smerenie păgînă şi lacomă... Cine este omuleţul ghemuit la prova, spre care se pleacă vîslaşul din babord şi-i spune ceea ce i s-a transmis de la pupa, cine este omuleţul care ridică o mînă, o flutură speriat ca s-o încleşteze iarăşi de copastie, de ce riscă iarăşi, de ce-şi primejduieşte viaţa cu atîta uşurinţă ? Numai de dragul aventurii ?
272"
Gîndeşte la Voica Ilinca, femeia în rochia de catifea verde, adormită răsfăţat în patul lui auster de matelot, care nu are nimic comun cu omuleţul ghemuit la prova.
— Libertatea, domnia-ta, spune Meimărunt, vîslaşul cel mai apropiat de tribord.
Se răsuceşte pe banchetă. Libertatea, doar cu vela mare ridicată, iese uşor de după capul Monolitos. Aici să se fi cioplit uriaşul din piatră care străjuia odinioară intrarea portului Ialysos, considerat una din cele şapte minuni ale lumii vechi ?... Libertatea alunecă fantomatic spre mijlocul golfului. Faleza este înaltă şi de jos, de sub poala ci. nu poate fi văzut şi nu vede nimic la uscat. Iată un amănunt care i-a scăpat. Unde să debarce dacă cei de la mo- nastire n-au nici un debarcader ? Şi unde ar putea avea un debarcader în labirintul de stînci ciclopice, care garniseşte coasta ?
Căpitanul caută un răspuns. Ramele bat apa ritmic. Libertatea face o jumătate de voltă în vînt. Căpitanul încearcă să unească prova navei cu faleza. Aprecierea poate da erori grave. Atîta muncă irosită în decriptarea
codului Salvaresso ; atîtea pregătiri amănunţite şi a<?um
