IV. DISPOZITIVUL DE SEXUALITATE.

        Despre ce este vorba în această serie de studii? Despre traducerea în istorie a fabulei Bijuteriile indiscrete.

        Printre însemnele sale, societatea noastră îl poartă şi pe acela al sexului care vorbeşte. Al sexului care este surprins, interogat şi care, silit şi totodată de bună voie, răspunde fără încetare. Un anumit mecanism, atât de fabulos încât devine invizibil, 1-a acaparat într-o bună zi. Şi 1-a făcut să rostească, într-un joc în care plăcerea se întrcţese cu involuntarul – iar consensul cu inchiziţiaadevărul despre sine şi despre alţii. Cu toţii trăim, de mult timp, în ţara prinţului Mangogul: stăpâniţi de o enormă curiozitate în privinţa sexului, ne îndârjim să-l interogăm, nu ne mai saturăm să-l tot auzim şi să ascultăm vorbindu-se despre el, dispuşi să inventăm toate inelele fermecate ce i-ar putea constrânge discreţia. De parcă ar fi ceva esenţial pentru noi faptul de a putea obţine de la această parte a propriei noastre fiinţe nu numai plăcere, dar şi cunoaştere, şi de asemenea un întreg joc subtil între una şi cealaltă: cunoaştere a plăcerii, plăcere de a cunoaşte plăcerea, plăcere-cunoaştere; totul se petrece de parcă acest animal atât de curios şi plin de fantezie pe care îl adăpostim în corpul nostru ar avea la rându-i o ureche îndeajuns de curioasă, ochi îndeajuns de atenţi, o limbă şi un spirit destul de agere pentru a cunoaşte foarte multe despre el şi a fi pe de-a-ntregul în stare să le exprime, imediat ce i se cere asta cu o oarecare abilitate; între fiecare dintre noi şi sexul nostru Occidentul a clădit o neîncetată cerere a adevărului: acum e rândul nostru să-i smulgem adevărul, deoarece lui însuşi acesta i se sustrage; iar el trebuie să ni-l spună pe al nostru, pentru că este deţinătorul din umbră al adevărului nostru. Este oare sexul tăinuit, aşadar?

        Tăinuit de alte pudori, ţinut secret de exigenţele insipide ale societăţii burgheze? Dimpotrivă – este de-a dreptul incandescent. Afost situat, cu câteva sute de ani în urmă, în miezul unui formidabil demers de cunoaştere. Dublu demers, deoarece noi suntem obligaţi să ştim ce se întâmplă cu el, în timp ce deasupra lui planează bănuiala că ştie ce se întâmplă cu noi.

        O anume orientare a determinat, timp de câteva secole, situaţia de a-i pune sexului întrebarea: ce suntem noi? Şi îi punem această întrebare nu atât scxului-natură (clement al sistemului lumii vii, obiect al biologici), ci sexului-istorie, sexului-scmnifâcaţic, sexuluidiscurs. Nc-am plasat pe noi înşine sub semnul sexului, dar nu atât sub semnul unei Fizici a sexului, cât sub al unei Logici a sexului. Nu trebuie să ne iluzionăm în această privinţă: sub marele şir al opoziţiilor binare (trup-suflet, carne-spirit, instinct-raţiune, pulsiuni-conştiinţă) care păreau a orienta sexul spre o pură mecanică lipsită de raţiune, Occidentul a ajuns nu numai, şi nu atât de mult, să integreze sexul într-o sferă de raţionalitate – ceea ce n-ar prezenta, probabil, nimic remarcabil, într-atât demult nc-am obişnuit frecventând autorii greci cu astfel de „cuceriri” – ci să ne facă să ne situăm, ciproape în întregime – noi, trupul nostru, sufletul nostru, individualitatea noastră, istoria noastră – sub semnul unei logici a concupiscenţei şi a dorinţei. De cum se ridică întrebarea: cine suntem noi? Această logică este cea care de acum încolo ne foloseşte drept cheie universală. De câteva zeci de ani specialiştii în genetică nu mai concep viaţa ca pe o formă de organizare înzestrată în plus cu bizara capacitate de a se reproduce; ci văd în mecanismul reproducerii tocmai ceea ce introduce în dimensiunea biologicului: matricea nu numai a fiinţelor vii, ci a vieţii. Or, de secole întregi, într-un mod probabil prea puţin „ştiinţific”, numeroşii teoreticieni şi practicieni ai senzualităţii făcuseră deja din specia umană produsul unui sex imperios şi inteligibil. Sexul-raţiune pentru tot şi toate.

        Nu ar trebui, aşadar, să ne întrebăm: de ce este sexul atât de tăinuit? Care forţă 1-a constrâns la tăcere atâta vreme şi doar în ultimul timp 1-a lăsat puţin mai liber, îngăduindu-ne poate să-i punem întrebări, dar plecând încontinuu de la reprimarea sa şi prin intcrmediul reprimării? De fapt, această întrebare, atât de des repetată în vremea noastră, nu este altceva decât forma recentă a unei afirmaţii extrem de importante şi a unei recomandări vechi de sute de ani: acolo este adevărul; acolo trebuie să vă duceţi să-l surprindeţi. Acheronta movebo: străvechea hotărâre.

        Voi înţelepţilor, care aveţi o înaltă şi profundă ştiinţă!

        Voi ce înţelegeţi şi ştiţi Cum, unde şi când se adună întregul Voi, mari înţelepţi, spuneţi-mi ce se petrece Spuneţi-rni ce se întâmplă cu mine Spuneţi-mi unde, cum şi când De ce mi s-a întâmplat un asemenea lucru? 1

        Trebuie aşadar să ne întrebăm înainte de orice: care este această mare poruncă? De ce marca vânătoare pe urmele adevărului despre sex, a adevărului ascuns în sex?

        În povestirea lui Diderot, un geniu bun, Cucufa, găseşte pe fundul buzunarului său, alături de câteva fleacuri – grăunţe sfinţite, pagode miniaturale din plumb şi bomboane vechi – un minuscul inel de argint care, atunci când i se răsuceşte piatra, face să vorbească organele genitale ale celor întâlniţi. Geniul îi face cadou acest inel vrăjit sultanului curios. Iar noi nu mai trebuie decât să descoperim care inel miraculos ne dăruieşte o asemenea putere, pe degetul cărui stăpân a fost el pus; ce joc de putere ne permite ori implică inelul acesta şi de ce fiecare dintre noi a putut deveni în relaţie cu propriul lui sex şi cu cel al semenilor săi un soi de sultan atent şi imprudent. Acest inel vrăjit, această bijuterie atât de puţin discretă când e vorba să-i determine pe alţii să vorbească, dar atât de puţin vorbăreaţă când e vorba despre propriul său mecanism, este cel pe care trebuie să-l facem, la rândul său, să vorbească; şi trebuie să vorbească despre sine. Trebuie povestită istoria accslci voinţe de adevăr, a acestui demers de cunoaştere care de al; il<Mveacuri îi conferă sexului o ispititoare strălucire: istoria nuci naţii şi a unei înverşunări.Ce vrem noi de la sex, în afară de posibilele sale plăceri, de ne îndârjim atât de tare? De unde ne vine această răbdare ori această lăcomie de a-l constitui ca taină, cauză atotputernică, sens ascuns, teamă care nu permite repaosul? Şi din ce cauză anume datoria de a afla acest dificil adevăr s-a transformat până la urmă într-un îndemn la desfiinţarea tabuurilor şi la aruncarea în aer a opreliştilor? Oare lucrarea era atât de dificilă încât era necesară o ademenire prin această promisiune? Ori această cunoaştere căpătase un asemenea preţ – politic, economic, etic – încât a trebuit, pentru a-i constrânge pe oameni la acest chin, să le promitem că îşi vor afla în el propria lor eliberare?

        Vom trece în revistă, pentru a introduce cercetările următoare, câteva generalităţi despre miza, metoda şi domeniul care trebuie parcurs, ca şi despre periodizările pe care le putem admite în chip provizoriu.